Trăim viaţa mai puţin pentru că ne gândim prea mult sau gândim prea mult pentru că trăim viaţa prea puţin?

O întrebare la care, în mod ironic, m-am gândit probabil prea mult 😀

Overthinking-ul. Un termen venit din limba engleză care nu prea are o traducere exactă în limba română. Singurele lucruri cu care aş putea asocia cuvântul ăsta în limba română, ar fi “supra analiza” sau “intelectualizarea excesivă“. Dar pentru că ambele variante sună destul de ciudat, vom folosi termenul original.

Probabil nu o singură dată te-ai gândit foarte profund la o problemă pe care o ai sau în mod paradoxal, te-ai gândit şi mai mult la o problemă pe care de fapt nu o ai. Contrar aparenţelor, studiile recente făcute de diverse persoane au arătat faptul că overthinking-ul are mai multe aspecte negative decât pozitive şi că, aşa cum era şi logic, o persoană cu un intelect mai dezvoltat experimentează acest proces de mult mai multe ori decât o persoană obişnuită.

În teorie, nu e un lucru rău să faci asta. Să analizezi problemele în mod logic (fără să implici emoţiile) poate avea urmări foarte bune în viaţa ta, dar ce se întâmplă atunci când treci pragul normalităţii şi ajungi să întorci o problemă pe toate feţele încât epuizezi orice unghi şi posibilitate? Concluzia la care am ajuns şi pe care am trăit-o pe pielea mea e că ajungi să sfârşeşti într-un cerc infinit: trăieşti viaţa prea puţin, pentru că te gândeşti excesiv de mult la ce probleme ai, la ce îţi lipseşte, la cum ai putea să devii cea mai bună variantă a ta şi în acelaşi timp te gândeşti excesiv de mult pentru că ai ajuns să realizezi că trece viaţa pe lângă tine, nu experimentezi atât de mult pe cât ţi-ai dori şi că o trăieşti mult prea puţin decât ai vrea.

Întrebarea care se ridică după ce citeşti şi realizezi toate lucrurile astea e “ok, şi cum ies din cercul ăsta?“. Bună întrebare. Dacă ar fi să ne luăm după studii şi psihologi, sunt câteva lucruri pe care poţi să le faci ca să să ieşi din situaţia asta, printre care:

• să eviţi persoanele şi situaţiile care te fac să supra analizezi situaţiile.
• să îţi impui un anumit timp pe care să-l petreci gândindu-te la o problemă
• să realizezi (cel mai greu lucru pentru mine) că perfecţiunea nu există
• să vorbeşti singur cu tine (ceea ce ştiu că faci deja) şi să încerci să te distragi atunci când simţi că te gândeşti prea mult.

Dacă după ce ai citit rândurile astea, singurul tău gând e “bă, ăsta e nebun“, înseamnă că eşti printre puţinele persoane norocoase care n-a experimentat niciodată procesul ăsta şi te felicit. Problema e că şi după ce am scris toate lucrurile astea, un lucru e clar: eu încă n-am ieşit din cercul ăsta. Voi?