Sportul şi şcoala sau sportul vs şcoala?

Să practici un sport, oricât de simplu ar părea la prima vedere, nu e uşor. Cu atât mai mult într-o ţară care sub perdeaua asta de ţară frumoasă şi liberă, democratică, civilizată şi foarte reformată din punct de vedere al învăţământului, încă practică un sistem şcolar destul de precar şi destul de aproape de comunism. Şi chiar nu sunt dur cu termenii. Am cunoscut pe propria piele profesori care credeau că universul sau următoarea rotaţie a Soarelui în jurul Pământului depindea de un singur punct critic, dacă ştiu eu sau nu legea lui Ohm.

Mai sunt şi profesori care cred că au pogorât pe Pământ cu o singură misiune divină, cu un pachet de valori şi viziuni întru formarea şi dezvoltarea existenţială a elevului şi a personalităţii lui. Implicit, absenţele la materia lui celestă sunt extrem, extrem de grave. Pe ăştia nu i-am întâlnit, dar există.

În mod clar, e bine să mergi la şcoală. Te ajută. La fel de clar, e şi destul de inutilă fără implicarea ta directă. Şi când zic implicarea ta, nu mă refer la situaţia în care te trezeşti în fiecare zi de dimineaţă, ca să zaci şase-şapte ore pe un scaun, într-o sală. Pentru că la asta se rezumă şcoala românească, în cele mai multe cazuri. Degeaba asişti la orele alea, dacă în restul timpului eşti incapabil să asimilezi anumite lucruri, experienţe, cunoştinţe. Tot ce însemni tu ca om e suma a mai multor lucruri. Şcoala, mediul în care te naşti, părinţii tăi, tu, modul în care creierul tău a decis mai mult sau mai puţin întâmplător să ţină minte anumite lucruri şi multe altele. Toţi factorii ăştia, împreună, te-au format şi încă te formează.

Plecând de la asta, parcă n-ai mai fi tentat să crezi că sportul e atât de inutil pe cât încearcă unii profesori să-l facă în ochii tăi. Chiar şi luând în calcul ipoteza asta total greşită, tot ai crede că sportul are o contribuţie asupra a ceea ce eşti şi vei fi, măcar 1%.

Poţi să practici un sport în două moduri: ăla de plăcere sau ăla de performanţă. Când vorbeşti despre cel făcut din plăcere, de cele mai multe ori nu se intersectează cu şcoala, pentru că nu eşti constrâns de nici un factor şi îl faci în propriul tău stil şi în timpul tău liber. În schimb, sportul de performanţă se poate intersecta destul de des cu şcoala. Şi presupune foarte mult efort şi foarte multă dedicare. În majoritatea cazurilor, au legătură între ele, pentru că îl începi de plăcere şi ajungi să-l faci de performanţă.

Efort, dedicare, seriozitate, disciplină şi poate cel mai important, bani. Cam asta te “costă” să faci un sport la nivel de performanţă. Şi chiar dacă eşti îndeajuns de norocos să ai parte de toate chestiile astea, uneori nu e de ajuns, dintr-un motiv destul de crud şi trist. Părinţii tăi împart aceleaşi principii şi păreri cu cele ale profesorilor sus-numiţi. Şi într-o secundă, tot potenţialul tău, talentul tău, pasiunea ta şi probabil anii de muncă se transformă într-un “atâta timp cât încă eşti minor, faci ce vreau eu“, care mai târziu se dezvoltă într-un “atâta timp cât stai în casa mea, faci ce vreau eu“.

Dragă mamă sau dragă tată,

Nu-s vreun consilier familial şi nici nu vreau să fiu, dar de ce nu-l laşi pe el să aleagă? Ce te face pe tine, ca părinte, să nu-i dai libertatea de a alege? De ce ai impresia că atunci când stă şapte ore pe un scaun într-o sală şi ascultă, pe rând, şapte persoane diferite citind dintr-o carte, rezolvă mult mai multe decât atunci când face un sport? Pentru că la asta se rezumă, de cele mai multe ori, predatul în România. Bineînţeles, nu generalizez. Există şi profesori care sunt capabili să îşi pună amprenta asupra ta, cu propriul stil şi mod de predare. În rest, ceea ce se citeşte în clasă, poate citi şi singur, acasă.

Sunt convins că-l iubeşti şi că îi doreşti tot binele din lume. Dar de cele mai multe ori, îi negi un talent şi o viaţă pe care el ar fi bucuros să o trăiască.

Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, eu cred că un copil poate să le facă pe amândouă. Poate nu cu aceeaşi implicare şi pasiune, dar le poate face pe amândouă.

Imagine: The Baker Orange

Default image
LicaMihai
Textele pe care le-ai vazut sau urmeaza sa le vezi pe site-ul asta se incadreaza la categoria “pareri personale”. Fiind pareri ce-mi apartin, nu esti obligat sa le iei in considerare si mai ales, sa tii cont de ele. Daca te simti intr-un fel ofensat de spusele sau de scrisele mele si primul gand pe care il ai e “ba, io-l omor pe fraieru’ asta”, esti rugat sa inchizi pagina si sa pleci la fel de magistral cum ai venit. De cele mai multe ori, nu am nicio expertiza care sa-mi argumenteze vorbele, si uneori, nici (toate) cunostintele necesare incat sa pot fi luat in considerare ca fiind o persoana cu o parere veridica sau general valabila in legatura cu subiectul respectiv. Nu vreau sa fiu luat nici ca o sursa de informatie. Internetul e mare, glorie lui, asa ca educati-va cum se cuvine si de UNDE se cuvine.
Articles: 30

Leave a Reply