O zi proasta pentru orgoliu e o zi buna pentru suflet

Asta e titlul unui capitol din cartea pe care o citesc zilele astea, “Nimic nu se schimba pana cand tu nu te schimbi” sau “Nothing changes until you do” scrisa de Mike Robbins, un speaker motivational american.

Sunt orgolios de cand ma stiu. Soarta, destinul, zodia sau o forta divina, nu as sti sa spun cauza exacta a existentei acestui orgoliu in mine si in personalitatea mea. E acolo, stiu ca el exista si oricat de jos m-ar trage uneori, n-am cum sa ma supar prea tare pe el, pentru ca a si fost alaturi de mine in momente cand nimeni altcineva nu era. Plans, rupt de viata sau complet daramat pentru o perioada, a fost acolo sa imi mai atenueze din loviturile incasate si care pareau ca nu se mai opresc, la un moment dat. Per total, totusi, nu e o chestie pe care o am si cu care as spune ca ma mandresc.

Cu ce ma mandresc totusi, este cu faptul ca de cativa ani buni (cam vreo cinci) am invatat sa-l fentez putin. Am invatat sa-l bag intr-un colt al mintii si sa-l bat cu contra argumente pana cand imi spune “gata Mihai, de data asta facem ca tine si ca inima ta defecta” (da, asa urat vorbeste el cu mine, e foarte arogant si bulangiu’ crede ca are intodeauna dreptate). Si a fost si este un exercitiu al naibii de greu. Cand te nasti si / sau dezvolti o astfel de bariera orgolioasa peste suflet de-a lungul a multor ani de copilarie plus pubertate e foarte greu sa incepi sa apuci un baros si sa dai peste el asa, mereu si cu orice ocazie.

Dar, la fel cum zice si nenea Mike care e putin mai batran si mai trecut prin viata decat mine, o zi proasta pentru orgoliu e o zi buna pentru suflet. Cand orgoliul mi-e la pamant si bariera putin sparta, sufletul are in sfarsit parte de putin “oxigen si soare”. Si vice versa. Cand e atat de mascat de orgoliu, e ca un catel neiesit din casa de cand ai plecat la munca. Sta singur intr-un colt si abia asteapta sa mai ia o gura de aer.

Realistic vorbind, cred ca nu o sa fiu niciodata capabil sa il sparg de tot. Si cu riscul de a parea orgolios (ce ironie, nu?), nici nu cred ca as vrea sa fie spart de tot. La fel cum ziceam si mai sus, ma multumesc in schimb cu faptul ca mi-am invatat in sfarsit vocea ratiunii sa-i tranteasca argumente mult prea bune atunci cand sufletul imi simte ca e cazul si ca merita riscul de a fi poate chiar calcat in picioare.

Cu argumente de genu’ “in the long run, poate merita sa te simti putin ranit la orgoliu pe moment si multumit de decizie o viata intreaga”. Pentru ca asta e, pana la urma. De cele mai multe ori, lupta asta e de fapt o lupta dintre doua voci interioare. Una care zice “mergi inainte si nu te uita in urma” iar alta care imi zice “asigura-te ca ai incercat si varianta mea inainte sa ii dai inainte”.

Desigur, castigatorul e mereu direct proportional cu “importanta luptei”. Cu cat persoana / situatia in care ma aflu e mai importanta pentru mine, cu atat sansele “luptei” sunt cat mai egale. Si imi place asta, pentru ca intr-un fel cred ca vocea sufletului are ceva mai multa luciditate, coerenta si ratiune decat vocea orgoliului. Dar si mai multe riscuri atunci cand lucrurile nu ies asa cum mi-am dorit.

Dar ce e viata fara un pic de risc si suferinta? 😀 Sunt sigur ca nu sunt singurul din lume care duce aceasta batalie interioara si sunt de asemenea sigur ca multi s-au intrebat cum ar putea sa mai “echilibreze” situatia. Privind in urma, nu as putea sa spun exact ce m-a facut sa realizez asta. Poate varsta, situatiile pe care le-am trait, anturajul, modul in care am fost crescut sau cate putin din fiecare. Dar cred ca la fel cum corpul are nevoie de antrenament fizic ca sa fie tinut in forma, la fel si mintea si sufletul are nevoie de “antrenament” pentru a gasi o balanta intre toate sumele personalitatii noastre.

Asa ca, pentru cei care s-au aflat sau se afla intr-o situatie de genul, incepeti sa va spuneti asta: o zi proasta pentru orgoliu e o zi buna pentru suflet. Si eventual, o sa va dati seama ca este adevarat iar sufletul vostru o sa va multumeasca. 😀

PS: Pentru curiosi, cartea in limba romana o gasiti aici.

PS2: Pentru curiosii orgoliosi ca stiu limba engleza si ca n-am pus versiunea aia, o gasiti aici.

Default image
LicaMihai
Textele pe care le-ai vazut sau urmeaza sa le vezi pe site-ul asta se incadreaza la categoria “pareri personale”. Fiind pareri ce-mi apartin, nu esti obligat sa le iei in considerare si mai ales, sa tii cont de ele. Daca te simti intr-un fel ofensat de spusele sau de scrisele mele si primul gand pe care il ai e “ba, io-l omor pe fraieru’ asta”, esti rugat sa inchizi pagina si sa pleci la fel de magistral cum ai venit. De cele mai multe ori, nu am nicio expertiza care sa-mi argumenteze vorbele, si uneori, nici (toate) cunostintele necesare incat sa pot fi luat in considerare ca fiind o persoana cu o parere veridica sau general valabila in legatura cu subiectul respectiv. Nu vreau sa fiu luat nici ca o sursa de informatie. Internetul e mare, glorie lui, asa ca educati-va cum se cuvine si de UNDE se cuvine.
Articles: 30

Leave a Reply