Eşti în vârful lumii, în propria ta variantă de lume. Ai tot ceea ce îţi doreşti. Simţi că n-ai mai fost de mult fericit, de atât de mult timp încât aproape uitasei ce senzaţii îţi provoacă. Ce poate fi mai fain de atât? Atât de fain, încât îţi iei la mişto subconstientu’, care te-a tachinat de atâtea ori şi cu atâtea ocazii, încât le-ai pierdut numărătoarea. “Ţi-am zis, fraiere, că o să vină şi vremea în care ajungi la vorbele mele? Ţi-am zis!“.
Dar nu tre’ să îl iei la mişto, pentru că are memoria foarte bună şi nu te iartă. Cel puţin al meu nu mă iartă. Ar putea să câştige cu uşurinţă un rol de dementor într-un film Harry Potter. Se hrăneşte cu fiecare strop de îndoială, fiecare potenţială urmă de nefericire pe care o poate găsi în creierul meu. Şi ştie să caute. Normal că ştie, doar cine altcineva mă cunoaşte mai bine ca el?
Şi are planul bine pus la punct, fraierul. Începe cu sâmburi mici, cu un pic de “vezi că s-a schimbat puţin” şi cu un pic de “nu o să dureze mult toată treaba asta”. Şi nici nu realizezi când a trecut o săptămână şi a crescut ditamai copacul din sâmburii ăia.
“Uite, poftim, exact ce-ţi ziceam, că nu o să dureze mult treaba asta. Deja nici nu-i mai pasă, te asigur eu că în maxim o lună-două ne reîntoarcem la băgat seriale pe bandă rulantă şi la mâncat chipsuri în patul din camera ta. Ştiu, o să fii mizerabil şi deprimat, dar măcar o să mă ai pe mine, subconştientul tău mic şi drăguţ“.
“Nu eşti de ajuns. gata, s-a dus flama şi scânteia. Credeai că o să fie cum ai citit tu cărţi sau cum ai văzut tu filme? Bă, da’ prost eşti! Atât de prost şi de naiv, încât mi-e şi ruşine că trăiesc la tine în cap. Nu mai rezist, trebuie să le arăt şi lor cât eşti de fraier. Ego, Rutină, Nesiguranţă, ia veniţi încoa’ să vedeţi cât e ăsta de prost“.
Aici e momentul în care inima (sau memeraul, cum îmi mai place mie să îi spun) vede cum dă fraieru’ cu mine de pământ şi se băgă ca un adult responsabil ce-ar trebui să fie. Că doar nu poate să mă lase singur cu golanii ăia de mai sus.
“E totul ok, stai liniştit, ăştia doar îşi bat joc de tine şi te tachinează.“
Dar nu prea e responsabilă. La primii pumni încasaţi pentru mine îşi ia tălpăşiţa. Şi rămân iarăşi singur printre “bullies”. Nu-i frumos ce faci, subconştientule! Nu-i frumos! Dar poate aberez şi totul e în mintea mea. Dar ia stai! Nu e subconştientul parte din mintea mea?
