Iarăşi e perioada aia din an în care fiecare dintre noi primim sute de mesaje cu “fie ca sărbătorile de iarnă să vă lumineze sufletele“, majoritatea de la persoane pe care nici măcar nu le cunoaştem, aşa că m-am gândit să nu rămân eu singurul fraier care nu zice.
Sunt atât de folosite mesajele astea, încât nici măcar persoanele care le trimit nu mai cred în ele. Dacă nu mai eşti copil sau dacă nu ai tu unul, mi-e greu să cred că mai trăieşti cu adevărat în atmosfera Crăciunului. E şi destul de imposibil, ce-i drept, având în vedere societatea în care trăim.
Spre exemplu, când eram eu mic, eram atât de fericit atunci când Moşul mi-a adus o maşinuţă cu telecomandă. Maşinuţă pe care o am şi acum şi oricât de greu de crezut ar fi, încă mai merge şi-o mai pornesc uneori, doar ca să aud sunetul sirenei de poliţie care-mi aduce aminte de perioada aia. Acum, mi-e greu să cred că mai mult de jumătate din copii nu s-ar apuca de bocit dacă n-ar primi un smartphone nou de Crăciun.
Pentru mine, Crăciunul avea mai mult valoare sentimentală. Îmi aduc aminte şi acum de starea care se năştea în mine când se apropia 25 decembrie. Şi nu aşteptam perioada asta pentru eventualul cadou primit, îmi plăcea foarte mult atmosfera care se forma, cu mama şi soră-mea făcând bradul de Crăciun (brad pe care, apropo, mama l-a făcut şi anul ăsta, chiar dacă nici eu nici soră-mea nu mai suntem prin preajmă). În plus, eu oricum am fost şi destul de naiv şi a mers vrăjeala cu Moşul destul de mult. Extrem de mult, sincer să fiu. Dar nu-mi pare rău. Îmi pare rău că puţini ajung să se mai bucure în acelaşi mod, acum.
Aşa că, “fie ca”, pământeanule! Şi sper că ai un Crăciun care să-ţi aducă aminte de ce vrei tu. Şi las şi o piesă, nu neapărat relevantă. Doar îmi place şi atât.
