Stai intins in pat, mai sunt 2 ore pana la intalnirea pe care ti-ai dat-o cu tipa pe care o placi de mori. In sfarsit ti-ai luat inima in dinti iar ea in sfarsit a zis “da”. Doamne, ce sentiment fain! Esti atat de fericit, momentul pe care l-ai asteptat de atata timp e aici. Alea 2 ore se tranforma in 2 minute si dintr-o data simti cum respiratia nu mai e atat de simpla cum a fost pana acum. Oricat de mult ai incerca sa ai control asupra propriului corp, emotiile sunt mai puternice. Tu, ala care n-ai avut niciodata probleme sa vorbesti cu cineva si mereu ai avut vorbele la tine, acum simti cum esti la un pas de o balbaiala de-aia penibila, iar mainile iti sunt ude leoarca de la transpiratie. Sunt niste senzatii pe care nu prea le-ai avut pana acum in viata ta, dar in acelasi timp parca sunt si placute si parca iti inunda corpul cu adrenalina si alte lucruri. Ciudat, nu? Stiu.
Te concentrezi atat de mult pe controlatul acestor senzatii incat nici nu stii cand a trecut prima intalnire. Ajungi acasa si incerci sa iti recreezi mental toata intalnirea si incepi sa realizezi ca o mare parte din conversatiile avute nici macar nu ti le mai amintesti, atat de mari emotii ai avut si ajungi sa te intrebi “cum s-au dus asa de repede 3 ore din viata mea?”. Tot acest proces mental te ajuta sa intelegi si sa stii ce te asteapta la urmatoarea intalnire, ba chiar prinzi si putin curaj si iti spui ca data viitoare nu o sa mai fii prins cu garda atat de jos si ca de fapt abia astepti sa retraiesti senzatiile alea in care nu stii ce-i cu tine.
Ceea ce e partial adevarat. Senzatiile alea sunt al naibii de placute, indata ce inveti sa nu te afunzi cu totul in ele si sa-ti pastrezi capul (calmul si luciditatea) afara din acel lac de emotii. Ajungi sa iti placa atat de mult incat le astepti ca pe niste clatite cu nutella, ca pe o cola rece atunci cand ti-e foarte sete sau ca pe o felie de pepene intr-o seara de vara. Ati prins ideea, este vorba de micile placeri din viata ta si incepi sa tratezi aceste emotii ca fiind parte din aceeasi categorie.
Totul e atat de misto, timpul zboara atat de repede, viata e faina si nimic nu iti poate lua asta. Sau cel putin asta crezi tu. Pentru ca Gigel e inca amortit de la emotiile alea si nu stie inca sa reactioneze cu adevarat la ele. In cazul asta, Gigel e creierul, al meu, al tau, al tuturor celor care s-au izbit de trairile astea pe parcursul vietii. Ia toate senzatiile si emotiile alea ca pe niste medicamente placute la gust. Dar ca orice medicament luat de repetate ori unde la un moment dat corpul se obisnuieste sa reactioneze la ele si sa isi faca propria imunitate, nici creierul nu se lasa mai prejos si invata sa nu mai trateze emotiile cu aceeasi intensitate.
Trec zile, saptamani, luni. In cel mai fericit caz, daca esti norocos, ani. Lucrurile inca merg foarte bine, atat de bine incat faceti pasul urmator si va mutati si impreuna. Incepi sa cunosti persoana de langa tine mult mai bine si mult mai indeaproape. Ai o idee deja cam ce o enerveaza, ce o bucura si multe alte lucruri care vin la pachet cu asta. Dar e un lucru in spatele mintii tale care te pune putin pe ganduri. Emotiile alea care ti-au facut atat de multe probleme la inceput, dar dupa care tanjeai mai apoi sunt de negasit, aproape inexistente. Incepi sa realizezi ca mainile nu iti mai transpira in preajma ei / lui, nu te mai balbai, nu te mai inrosesti, nu iti mai bate inima ca si cum ai fi alergat dupa o masina si nici nu mai esti asa de anxios. In schimb, te simti in siguranta, te simti stabil mental si sufletesc, ai o stare generala de bine si mai ales, realizezi ca incepi sa iubesti persoana de langa tine.
Aici e momentul cand acelasi Gigel mai sus mentionat e 100% sigur pe el si invata sa reactioneze la toate senzatiile alea prin care ai tot trecut, si face trecerea de la emotii la sentimente. Gigel e putin mai rapid decat restul corpului tau, chiar si decat tine, deci pana cand realizezi si tu lucrul asta e posibil sa mai treaca ceva timp. Dar intr-un final, realizezi. O sa fie un moment in care o sa realizezi ca nu ai mai trait toate emotiile alea de mult timp. Si in functie de personalitatea si temperamentul tau, e posibil ca aceasta realizare sa te izbeasca destul de tare. Atat de tare, incat poate o sa te intrebi zile la rand unde si de ce au disparut si cum sa faci ca sa le aduci inapoi. Poate te pune atat de tare pe ganduri lucrul asta incat poate chiar si persoana de langa tine realizeaza ca ceva e in neregula cu tine. O sa negi la inceput, o sa spui ca nu ai nimic, dar adevarul e ca toata nelinistea asta nu trece atat de repede. Din contra, la unele persoane nu trece deloc.
Din pacate, poate prea putine persoane sunt capabile sa faca diferenta dintre emotii si sentimente. Dar chiar si atunci cand esti capabil sa le constientizezi si sa le diferentiezi, e foarte greu sa alegi intre ele. Dar cine ar putea condamna o persoana pentru asta? Emotiile sunt atat de intense, de foarte scurta durata si atat de faine cand iti afecteaza corpul, pe cand sentimentele sunt mai degraba niste trairi mentale si sufletesti care nu sunt nici pe departe de aceeasi intensitate si cu care traiesti zi de zi in ce in ce mai mult. Tot tremuratul ala corporal, balbaiala si transpiratiile se transforma in sentimente de iubire, dragoste si siguranta.
Si abia atunci apare intrebarea care ne framanta pe multi dintre noi: emotiile sau sentimentele? Dupa care din astea doua sa tanjesc? Mi-am pus intrebarea asta de foarte multe ori, poate de mult mai multe ori decat imi amintesc. Si am ajuns la concluzia ca e o alegere al naibii de grea. Indiferent de varsta, iti trebuie un anumit grad de maturitate ca sa poti da emotiile pe sentimente. Ca sa realizezi ca indiferent cat de misto sunt, emotiile nu au cum sa stea la infinit in viata noastra. Cred ca e un motiv pentru care sunt de scurta durata, cred ca asa au fost facute de mama natura, de Dumnezeu, de o maimuta in laborator inainte sa ne nastem sau de catre oricine credeti voi, indiferent de ce credinte aveti (dar in fine, asta e alta discutie). Iti trebuie ceva curaj sa lasi in spate emotiile si sa fii pregatit sa-ti traiesti restul vietii bazandu-te doar pe sentimente. Atat de mult curaj, incat multi dintre oameni nu fac acest pas. Dar, din nou, nu e nimic de condamnat. Probabil fiecare dintre noi avem un prieten care nu poate sta intr-o relatie mai mult de cateva luni. Si la fel de probabil poate ca v-ati intrebat la un moment dat de ce sunt asa. Ei bine, poate ca asta e motivul. Poate ca nu sunt pregatiti sau pur si simplu nu vor sa faca trecerea de la o viata plina de emotii la o viata “doar” cu niste sentimente pe care le ai in minte si suflet in fiecare zi si nu sunt nici pe departe la fel de intense si distractive. Ba mai mult, unii nu reusesc sa faca pasul asta o viata intreaga si se trezesc la 40-50 de ani inca alergand dupa aceleasi emotii. Ciudata mai e viata asta. Ma bucur enorm ca am invatat lucrurile astea de ceva timp si am realizat ca oricat de ciudat, monoton si “rutinos” s-ar simti uneori, mai bine tanjesc si alerg spre sentimente.
Thanks for coming to my TED Talk.
Foto: Sandra Knego @boredpanda
