Ok, postarea nu e doar despre ilie, mă doare-n cot de ilie. I-am folosit numele doar pentru că e cel mai bun exemplu despre cum poţi să îţi formezi o armată de 1.000.000 de prepubertari care să te urmărească şi să te idolatrizeze, făcând practic nimic. Pentru că prepubertari mi se pare un termen mult prea general pentru a-l păta şi pentru că există şanse să existe şi prepubertari care au puţină materie cenuşie, în rândurile care urmează îi voi numi şobolani pe fanii acestor pseudo-vloggeri.
Nu mă deranjează fenomenul de vlogging, în general. Din contră, chiar cred că şi ţara noastră are câţiva care sunt pasionaţi de asta şi o fac într-un mod mişto şi o să-i menţionez ceva mai jos. Problema e că ăia care n-au nicio treabă cu asta sunt infinit mai mulţi. Şi partea şi mai proastă e că fac asta pe bani, pentru că ghici ce: YouTube plăteşte “creatorii de content” în funcţie de numărul de abonaţi şi de vizionări. Văzând puzderia asta de persoane care-s vloggeri wannabe, mă face să îmi fie dor de perioada în care Tumblr era compania cu cei mai mulţi angajaţi din Univers, atunci când aproape toată lumea era “blogger at Tumblr”.
Urăsc persoanele care critică o chestie în necunoştinţă de cauză sau fără a îi dă o şansă. Spre exemplu, nu poţi să te duci pe un site pe care se vând cărţi şi să laşi un comentariu spunând “e cea mai de rahat care a existat vreodată“, fără ca măcar s-o citeşti. Ok, eşti de părere că acea carte e de rahat, am înţeles. Dar măcar construieşte-ţi părerea pe ceea ce ai citit, nu pe ceea ce ai auzit de la alţii.
Pe acelaşi principiu, am urmărit şi eu vloggerii ăştia. De la lins cactuşi, hrănit găini cu McDonalds, mâncat 6 lămâi în 3 minute, până la plimbat o carne de pui în lesă prin oraş. Cam asta e ideea lor de entertainment. Ăsta e genul de video care îl face pe un şobolan să zică “Bă, cât de tare e ăsta! Clar îi dau subscribe!”. Pe lângă asta, titlurile video-urilor sunt şi pline de clickbait-uri obosite, pentru a atrage cât mai multe vizualizări. Penibil. Şi parcă nu l-aş lăsa pe maestrul ilie singur, aşa că aş mai menţiona câţiva penibili d-ăştia. Nu pe toţi, că mi-e imposibil să fac asta, la cât de mulţi sunt. Mai îmi vin în minte max, tequila, zmenta, selly, anne-marie şi bromania (la care tre’ să ai leziuni deschise pe creier că să râzi).
Şi pentru că atunci când critici ceva e normal şi frumos ca să dai şi exemple pozitive ca să înţeleagă lumea ce fel de standarde ai, o să menţionez şi câţiva vloggeri si creatori de content care, după părerea mea, îşi merită titlul ăsta.
Costel şi Vio (Comedianţi pe drumuri) – încep lista cu nişte persoane care nici măcar nu pretind a fi vloggeri şi culmea, fac asta cam cel mai bine. Ideea content-ului e simplă: glume şi subiecte dezbătute în maşină. Fiind vorba despre cel mai bun în materie de stand up din România, e clar că o să râzi.
Mircea Bravo – aici vorbesc de tipul care a fost înainte să facă parteneriat cu bromania şi să înceapă cu umorul gen Stela şi Arsinel. Ideea a fost una mişto şi de efect: caterincă pe stradă şi la diverse evenimente. Un fel de Dezbracatu’ mai modern şi mai catchy pentru public. Mi-a plăcut.
Între show-uri (cu Teo, Vio si Costel) – nu e vlog, e podcast. Dar e foarte tare. Printre primele si singurele podcast-uri care au prins si la noi in tara.
Ceva marunt (cu Toma si Sergiu) – la fel, nu e vlog, e podcast. Plot-ul e similar cu ăla de la între show-uri. Merita vizionat si are un flow destul de relaxant, nu te oboseste cand il vizionezi.
Noaptea Târziu – încă de la început, scopul lor a fost clar: parodii în versuri, după cele mai populare piese ale momentului. Ulterior, s-au extins făcând şi vlog-uri pe diverse subiecte săptămânale. Nu prea mă atrag, dar având în vedere că versurile pieselor sunt foarte mişto şi bine scrise, îl consider un canal cu content de calitate.
Vlad Grigorescu – face un fel de vlog din viaţa de zi cu zi, dar are un content relaxant, plăcut şi pe diferite subiecte. Îmi place că de cele mai multe ori, clipurile au un mesaj şi un substrat mai profund, pe care îl clarifică la final.
Nimic nou (Teo şi Sector 7) – Cum sunt atât utilizator, cât şi consumator de sarcasm, Teo şi Nimic Nou e vlog-ul perfect pentru mine. Postează foarte, foarte rar. Dar prefer calitate în loc de cantitate.
Codrin Bradea – nu mi-a plăcut cum a pornit cu acele desene animate dublate, dar pe parcurs a ajuns să-mi placă. Chiar dacă nu are o idee clară asupra a ceea ce vrea să însemne contentul de pe canalul lui, are un umor care-l face potrivit pentru treaba asta.
CreativeMonkeyz (Codin si Ramona) – el / ei sunt mai mult streameri pe Twitch, aşa că nu prea se încadrează în categoria de vloggeri. Dar chiar şi aşa, merită menţionaţi pentru umorul inteligent de care dau dovadă în fiecare material video pe care îl încarcă pe YouTube.
Sebastian Cotofan (Poliţia Muzicii) – un canal de YouTube destul de underrated, dacă ar fi să mă întrebi pe mine. Îmi place ideea de a comenta şi critica într-un stil propriu melodiile recent apărute.
Levi Elekes – pentru mine, el e cel mai apropiat de definiţia de vlogger. În fiecare video abordează un alt subiect, pe care îl discută într-un mod subiectiv şi interesant. Cu siguranţă o persoană care merită să fie ascultată şi urmărită.
Cam ăştia ar fi pentru mine oamenii care pot fi numiţi vloggeri sau content creators în România. Restul sunt pistol cu apă. Rog şobolanii să nu mă înjure prea tare.
PS: Din punctul meu de vedere, singurii câştigători din toată treaba asta sunt băieţii de la Coca Cola, care aparent au speculat influenţa pe care o au asupra şobolanilor şi au pornit o campanie cu mufele lor pe doze. Ghici ce companie o să îşi crească profiturile pe 2017 simplu şi uşor?
Foto: Computer photo by frimufilms – www.freepik.com