Aud de multe ori de la persoanele din jurul meu că “aşa e normal”. Normal în ce fel? Normal pentru cine? Pentru că poate că ce e normal pentru tine, e anormal pentru mine. Ce defineşte normalitatea? Eu cred că (aproape) nimic. Şi mai mult decât atât, cred că ăia care se aruncă în afirmaţii de genul, se aruncă într-o zonă destul de periculoasă. Periculoasă la modul că s-ar putea ca părerea lui să nu mai conteze pentru mine.
Ne îmbrăcăm într-un anumit mod pentru că aşa e normal. Ne comportăm într-un anumit fel atunci când suntem văzuţi de cineva pentru că aşa e normal. Vorbim într-un anumit mod pentru că aşa e normal.
Eu cred că normalul ar trebui să fie ceva subiectiv şi individualizat. Că fiecare ar trebui să fie liber să îşi seteze normalitatea lui. Şi că un singur lucru ar trebui să îl definească: modul în care normalul tău afectează altă persoană. La nivel metaforic, normalul ar trebui să fie o bulă care înconjoară fiecare persoană din lumea asta.
E normal să ucizi? Nu e, pentru că atunci când faci asta, îţi spargi propria bulă şi afectezi altă persoană.
E normal să fii gay? E strict problema ta, pentru că nu afectezi pe nimeni altcineva. Dacă tu, în bula ta consideri că e normal, sunt complet okey cu asta.
Două exemple simple şi pertinente (cred eu) atunci când vine vorba de normalitate. În rest, depinde de tine cât de (a)normal vrei să fii. 🙂
