#1 Gândul numărul 1 sau "de ce vreau sa fac asta"

E anul 2016, an în care mediul online e atât de puternic dezvoltat, încât există sute de mii de blog-uri şi mai ales vlog-uri, încât nici dacă ai vrea să le urmăreşti pe toate nu ai avea cum. Aşa că prima întrebare care se ridică e “de ce încă unul?”. Ei bine, nu am un motiv foarte clar şi bine justificat. Tot ce ştiu e că am foarte multe momente în care mă simt supărat, intrigat, nervos faţă de ceea ce se întâmplă în jurul meu sau faţă de un anumit subiect pe care îl citesc / văd / trăiesc şi următorul lucru pe care îl fac este să îmi stresez prietenii apropiaţi cu părerile mele. Vreau să mă gândesc la acest site ca la locuşorul meu micuţ în care mă refugiez şi în care îmi scriu gândurile (gânduri care cel mai probabil vor avea ataşat şi un număr).

Deşi multe dintre cunoştinţele mele îmi spun deseori că sunt prea profund, sau că gândesc lucrurile mult prea mult, eu cred că sunt o persoană destul de echilibrată. În consectinta, cei care decid să se reîntoarcă în locuşorul ăsta al meu vor găsi atât postări profunde, scoase din buricul minţii, dar şi postări ironice sau chiar lipsite de vreo urmă de logică, totul în funcţie de inspiraţie sau de starea de moment.

Un alt răspuns la întrebarea “de ce vreau să fac asta” l-am găsit în situaţia în care mă aflu. Se fac aproape trei luni de când am venit în Anglia pentru a studia, unde am şansa să trăiesc o altfel de viaţă faţă de cea cu care am fost obişnuit. În aproape 90 de zile, m-am simţit bucuros, trist, lipsit de speranţă, plin de speranţă, mândru, recunoscător, speriat şi aşa mai departe. Probabil că ceea ce vrea să fac cu acest site este să-mi fac un jurnal mai mult sau mai puţin personal, în care să-mi aştern gândurile, trăirile şi experienţele.

Nu o să fac asta pentru expunere, dar asta nu înseamnă că nu mă voi bucura atunci când cei care îmi citesc aberaţiile mintale vor lăsa comentarii şi se vor angrena cu mine la discuţii pe temele respective. În plus, cred că prietenii sunt în sfârşit fericiţi pentru faptul că au scăpat de chinul de a-mi suporta discuţiile “1 vs 1”. 😀

M.

Imagine: pexels.com

Default image
LicaMihai
Textele pe care le-ai vazut sau urmeaza sa le vezi pe site-ul asta se incadreaza la categoria “pareri personale”. Fiind pareri ce-mi apartin, nu esti obligat sa le iei in considerare si mai ales, sa tii cont de ele. Daca te simti intr-un fel ofensat de spusele sau de scrisele mele si primul gand pe care il ai e “ba, io-l omor pe fraieru’ asta”, esti rugat sa inchizi pagina si sa pleci la fel de magistral cum ai venit. De cele mai multe ori, nu am nicio expertiza care sa-mi argumenteze vorbele, si uneori, nici (toate) cunostintele necesare incat sa pot fi luat in considerare ca fiind o persoana cu o parere veridica sau general valabila in legatura cu subiectul respectiv. Nu vreau sa fiu luat nici ca o sursa de informatie. Internetul e mare, glorie lui, asa ca educati-va cum se cuvine si de UNDE se cuvine.
Articles: 30

4 Comments

  1. Te susțin Mihuț, știu cât de greu e să ai gânduri și nimeni să le asculte. Aștept să te citesc din nou curând!

  2. Salut!
    Super inițiativa!
    Îmi place mult si stilul in care scrii, pe lângă asta ai si un blog “curat”,simplu. Tema e super bine aleasă! Vreau sa stiu mai multe despre logo, e excelent.
    Succes in continuare!
    Ne mai citim!

    • Salut! Iti multumesc pentru cuvintele frumoase, si mi se pare interesant ca ai intrebat de logo. La momentul in care am avut ideea de a porni acest blog, aveam in minte o vaga idee despre cum as vrea sa arate logo-ul si cum ca as vrea sa fie ceva care sa ma defineasca. Intamplarea si norocul a facut sa gasesc acest minunat “omulet” conceput de un tip pe nume Smithy Tomy. De prima data cand am vazut-o am stiut ca e exact ceea ce imi trebuie si ca m-ar prezenta exact asa cum sunt de fapt. Imaginea e de tipul “free licence with attribution” si i-am acordat meritele tipului in footer-ul blog-ului. In ceea ce priveste tema, da, am vrut ceva cat mai simplu dar frumos. Ma bucur sa aud ca iti place. Nu stiam ca ai si tu un blog, am aruncat mai devreme o pricire peste el. Imi place, cu siguranta o sa mai revin. 😀

Leave a Reply